WhatsApp tocmai a devenit cea mai utilă aplicație din telefonul tău. Cum profiți de ea?
Facebook a anunțat că a transformat WhatsApp într-un punct excelent de acces la informații importante despre criza globală în care suntem. Partea bună? Nu trebuie să faci nimic special pentru asta, doar să ai aplicația și să te abonezi la informații.
Până spre finalul lui 2019, puteai avea un newsletter direct în WhatsApp. Facebook a decis să renunțe la această funcționalitate. A reactivat-o însă acum, pe fondul problemei globale. Compania îți promite informații oficiale, de la sursă, și notificări când se întâmplă ceva important.
Sursa informațiilor este Organizația Mondială a Sănătății. Astfel, ai un chat în care poți vedea mituri – și demitificarea lor, ce se întâmplă în lume, care sunt cele mai noi cifre, dar și sfaturi de călătorii în perioada asta problematică.
„Atât de mulți oameni voiau acest serviciu, că înainte să îl lansăm oficial linkul a fost distribuit pe WhatsApp și erau deja jumătate de milion de oameni abonați.”
Mark Zuckerberg, CEO Facebook
Cum activezi noua opțiune pe WhatsApp
Ca să ai acces la acest newsletter, e suficient să dai click pe acest link. Ai grijă să fii însă pe telefon. Îți va deschide apoi aplicația de WhatsApp și mai trebuie doar să trimiți mesaj cu textul hi. Deși, cu linkul de mai sus, îți ia mesajul automat.
Altfel, adaugi în agenda ta numărul acesta: +41 79 893 1892. Apoi, trimiți acelui număr mesajul hi. Și te-ai abonat la noutățile distribuite de OMS pe WhatsApp.
„Cu WHO Health Alerts (Noutăți medicale OMS – n.r.), primești zilnic raportul situației globale, care include numărul de cazuri per țară, dar și sfaturi despre cum să te protejezi, alături de răspunsuri la cele mai frecvente întrebări pe care să le trimiți prietenilor și familiei.”
Mark Zuckerberg, CEO Facebook
Da, răspunsurile sunt în engleză. Dar cred că le poți traduce celor care nu știu, cum ar fi rudelor în vârstă sau părinților care nu cunosc limba.